Suntem la apogeul crizei sanitare provocată de coronavirus când personajul Doru (Bogdan Dumitrache) decide să revină în România, abandonându-și locul de muncă din Suedia. Susține că trebuie să asiste la botezul fiului celui mai bun prieten, dar în realitate are un alt plan. Alături de câinele mamei lui, Doru urmărește să își confirme bănuielile legate de infidelitatea soției. Timpul este scurt, Europa se pregătește să își închidă granițele, iar superiorii îi cer să se întoarcă de urgență în Suedia.